Dezvoltare Aplicații React Native

Să ai propria aplicație de mobil pentru afacerea ta este cu siguranță un lucru pe care nu trebuie să îl treci cu vederea, când are potențialul de a genera asemenea venituri.

Brainic își dorește să fie alături de tine în tot acest proces, nu numai în partea de dezvoltare de aplicații mobile, dar și în zona de consultanță. Vrem să ne asigurăm că alegi cea mai potrivită soluție pentru business-ul tău și de aceea îți punem la dispoziție întreaga noastră experiență în domeniu.

Începe dezvoltarea

Despre aplicațiile React Native

React Native este un framework software multiplatformă ce permite dezvoltarea de aplicații mobile atât pentru pentru iOS cât și Android. Are la bază bibliotecile JavaScript și tehnologia open source React. Ea a fost dezvoltată și folosită prima oară de Facebook, în încercarea de a oferi o experiență cât mai bună utilizatorilor, în vreme ce numărul și așteptările acestora creșteau tot mai mult. Tehnologia React a devenit foarte populară de atunci, permițând obținerea unor aplicații mobile cu o foarte bună Interfață pentru Utilizatori (UI), ce se apropie de cea oferită de o aplicație nativă.

Tehnologia React Native este utilizată astăzi la scară largă în dezvoltarea de aplicații mobile, avantajele pe care aceasta le oferă fiind de necontestat. Companii precum Facebook, Instagram, Walmart, Wix, Bloomberg, Netflix, Airbnb folosesc React Native pentru dezvoltarea aplicațiilor lor mobile și au obținut performanțe foarte bune.

În 2019 și 2020 React Native a fost cel mai utilizat framework software multiplatformă folosit de către dezvoltatori la nivel mondial, conform studiilor Statista.

În contextul actual se preconizează că până în anul 2025 utilizatorii vor cheltui până la
270 bilioane de dolari pe aplicații din Google Play și App Store (conform Statista). Majoritatea consumatorilor consumă astăzi conținut online pe mobil.

Știai ca tehnologia React Native poate fi folosită la dezvoltarea aplicațiilor mobile pe ambele platforme : iOS și Android? Chiar mai mult decât atât, este adaptabilă și aplicațiilor web sau desktop.
Intră în legătură cu unul dintre consultanții noștri și vezi ce beneficii îți poate aduce o astfel de aplicație.

Când să alegi o aplicație React Native?

O astfel de tehnologie te va ajuta să scalezi cu ușurință, fie că afacerea ta este încă la început sau nu. Iată câteva contexte când te poți gândi la dezvoltarea unei astfel de aplicații mobile pentru afacerea ta:

Atunci când nu ai un buget foarte mare și vrei să folosești eficient resursele tale.

Dezvoltarea de aplicații mobile cu React Native este foarte eficientă din punctul de vedere al costurilor. Prin partajarea codului între cele doua platforme, Android și iOS bineînțeles ca și efortul financiar necesar va fi mult redus.

Atunci când vrei să îți lansezi produsul mai repede în piață.

Uneori poate fi neplăcut să aștepți săptămâni până la lansarea aplicațiilor tale mobile pentru Android și iOS. Asta poate însemna și oportunități de business pierdute. Apoi, poate vrei să sincronizezi lansarea celor două și asta poate dura în funcție de viteza de dezvoltare. Situația se va simplifica mult folosind tehnologia React Native. Folosind în mare parte același cod între cele doua aplicații ele vor fi gata de lansare pe piață mult mai repede.

Atunci când îți dorești flexibilitatea oferită de React Native, dar și funcționalitățile unei aplicații mobile 100% native.

Dacă te întrebi cum este oare posibil asta, trebuie să știi că atunci când dezvolți o aplicație mobilă cu tehnologia React Native, poți folosi și elemente native în același timp. Astfel se pot folosi limbajele de programare specifice fiecărei platforme (Java pentru Android și Swift pentru iOS) pentru funcționalitățile de bază.

De ce aplicații React Native?

Pentru că permite partajarea codului între aplicațiile Android și iOS.

Acest lucru înseamnă o viteză de dezvoltare mai mare, folosirea a mai puține resurse și o productivitate mai mare. Tehnologia React Native permite folosirea a până la 95% din cod între cele 2 platforme.

Pentru Interfața de Utilizator (UI) foarte bună.

Viteza de dezvoltare de care beneficiezi nu afectează calitatea aplicației. Aplicațiile mobile dezvoltate cu React Native sunt performante și se încarcă foarte repede.

Este o tehnologie aflată în continuă dezvoltare.

Fiind open source, React Native este îmbunătățită în mod constant. Dacă există în prezent o problemă la care nu reușești să găsești o soluție, este o situație temporară. Cel mai probabil în câteva luni se va găsi o soluție.

Pentru economii în ceea ce privește costurile de mentenanță.

Este mult mai simplu să te ocupi de întreținerea celor două aplicații pentru Android și iOS, de exemplu, atunci când codul sursa este aproape același. O actualizare a codului va fi suficientă pentru ambele platforme. Erorile sunt mai ușor detectabile.

Când ai în vedere realizarea unei aplicații mobile folosind React Native, trebuie să te asiguri că vei avea un colaborator bine pregătit, profesionist și pe care te poți baza, așa cum este Brainic.
Dacă codul JavaScript din aplicația ta mobilă React Native nu este bine scris, te vei confrunta cu probleme de performanță și o aplicație înceată.

Începe dezvoltarea