Tendințe în dezvoltarea de software în 2022

Umanitatea nu s-a confruntat în ultima sută de ani cu o criză sanitară de dimensiunea celei din 2020. Cel mai probabil, fiecare individ de pe planetă a fost într-un fel sau altul afectat de aceasta situație. Izolarea socială a provocat schimbări majore în multe alte industrii, printre care și dezvoltarea de software. 

Astfel, iată care sunt principalele trenduri în acest domeniu pentru anul acesta:

Creșterea cererii pentru serviciile de cloud

În condițiile în companiile s-au îndreptat către o digitalizare accelerată, vom vedea creșterea cererii pentru utilizarea serviciilor cloud. 

Acestea permit agilitate, accesibilitate și rapiditate în procesele de business. Cine mai face în 2022 achiziții de zeci de servere, ca apoi să investească timp și resurse în instalarea lor? Doar prin câteva click-uri poate avea resurse de orice capacitate disponibile în cateva minute.

În dezvoltarea de software aceasta înseamnă acces rapid la resurse practic nelimitate. Cloud-ul creează și posibilitatea de a lucra într-un mod colaborativ cu colegii, practic de oriunde din lume. 

Piața de servicii de cloud public este estimată că va ajunge la 362 bilioane de USD în 2022, conform previziunilor Statista.  

Dezvoltarea tot mai rapidă a tehnologiilor IOT

Internet Of Things înseamnă crearea de rețele prin interconectarea obiectelor pe care le utilizăm în viața de fiecare zi. Obiecte precum robotul de bucătărie, mașina personală, sistemul de alarmă de acasă, toate pot face obiectul dezvoltării software IOT. În acest sens ele pot fi interconectate sau controlate prin intermediul unor aplicații pe telefon. 

Mai mult decât atât, în condițiile în care ne dorim cât mai puțin contact uman, acestea au o aplicație directă în supermarketuri. Aici vedem deja implementate sisteme de case de marcat automatizate de tipul self-service. Clienții nu mai interacționează cu un operator uman pentru scanarea produselor, ci fac asta singuri, la aceste case automate. 

Tehnologia IOT este aplicată cu succes și în sistemul medical. Riscul expunerii fiind mare în spitale, tendința este de a trata cat mai mulți pacienți la distanța, de acasă. Monitorizarea funcțiilor vitale ale acestora se poate face prin senzori și sisteme electronice interconectate, accesibile de la distanță. 

Securitatea cibernetică

Într-un mediu în care ne desfășurăm activitatea din ce în ce mai mult online, avem nevoie să știm că datele noastre sunt în siguranță. 

Multe dintre tendințele prezentate în acest articol, generează necesitatea unei atenții sporite în zona de securitate cibernetică. Atacurile informatice devin din ce în ce mai sofisticate și ca atare mai greu de depistat. Astfel și aplicațiile de protecție a datelor trebuie să țină pasul. 

Iată un studiu făcut de Atlas VPN, care ne arată care erau veniturile anuale provenite din cybercrime în 2019, comparativ cu veniturile unor companii de renume mondial :

Sursa foto: https://atlasvpn.com 

În 2022, se estimează ca 55% dintre manageri din domeniile IT și securitate vor aloca bugete mai mari către securitatea cibernetică. 51% se gândesc să angajeze personal full-time în aceasta direcție. Toate acestea în condițiile în care majoritatea se așteaptă ca veniturile să scadă. (sursa : PwC, Global Digital Trust Insights 2022, October 5, 2020.) 

Inteligența Artificială

Inteligența Artificială este deja prezentă în foarte multe industrii. 2022 accelereaza și acest trend prin nevoia unor aplicații de Securitate Cibernetică din ce în ce mai agile. Inteligența Artificială poate crește semnificativ eficiența acestora. Astfel se pot detecta comportamentele suspicioase ale programelor, se pot scana IP-urile și bloca cele îndoielnice. Toate acestea pot preveni pierderea datelor cauzate de atacurile informatice. 

Creșterea nevoii de automatizare este un alt factor ce favorizează dezvoltarea Inteligenței Artificiale și a Machine Learning. 

La nivel global piața de produse software ce se bazează pe Inteligența Artificială va crește rapid în următorii ani. Se estimează că va ajunge la aproximativ 126 bilioane de USD până în 2025, conform studiilor Statista

Aplicațiile progresive PWA

Dezvoltarea aplicațiilor PWA devine din ce în ce mai cerută și cu siguranta se afla în tendințele anului 2022. Aceste aplicații nu trebuiesc descărcate din Store, ci funcționează direct din browser. Ce înseamnă aceasta? Pentru utilizatori, accesibilitate și mai puține resurse folosite ale telefonului. Din perspectiva companiilor ce le solicită înseamnă costuri mai mici. Nu mai sunt necesare versiuni diferite pentru Android și IOS, ca în cazul aplicațiilor native. Poți citi mai multe despre aplicațiile PWC și avantajele lor în acest articol

Adaptarea la o nouă realitate

2021 a apăsat pedala de accelerație în ceea ce privește digitalizarea companiilor. Am fost nevoiți sa ne adaptăm pe repede înainte unor schimbări neprevăzute. Dezvoltarea software se afla într-un trend de creștere accelerată. Echipele de dezvoltatori sunt acum nevoite să lucreze în sisteme virtuale colaborative, fără a mai fi prezenți în același birou. Echipele distribuite global sunt realitatea anului 2022. 

Pe de altă parte accelerarea proceselor din dezvoltarea software anunță o cerere crescută de specialiști în acest domeniu. Acest lucru este benefic, dacă ne gândim câți oameni sunt nevoiți să se reorienteze profesional. Bineînțeles, este nevoie de un efort susținut pentru a putea deveni programator, dar acest lucru este posibil la orice vârstă. Incertitudinea adusă de pandemie favorizează de asemenea și outsourcing-ul.

Aceasta nouă realitate, deși generată de o situație de criza, poate aduce și numeroase oportunități, în special în zona dezvoltării tehnologice.