Ce este outsourcing-ul în IT?

network

Outsourcing-ul în România, a ajuns ceva mai târziu, acesta fiind tot mai des întâlnit în diferite companii. În România aceasta industrie s-a dezvoltat începând cu anul 2003, iar amploarea interesului pe care îl au investitorii străini, a crescut preponderent cu 20%, cu dedicare filialelor insourcing și deschiderea serviciilor de support center sau dezvoltarea de aplicații.

România este printre primele 10 locații preferate de către investitorii străini, pentru outsoucing-ul la nivel global și între primele 3 la nivel european. Acest fapt se datorează și numărului mare de vorbitori de limbi străine. Fiind o modalitate atât de bună de a eficientiza procese, acest concept ajută la alocarea de resurse financiare și umane în alte activități mai importante.

 

Ce este outsourcing-ul?

 

outsourcing

 

Outsourcing-ul se referă mai exact la modalitatea companiilor de a încredința procesele de funcționare ale unui business, către vânzătorii externi. Externalizarea poate cuprinde o varietate de funcții precum delegarea unor procese operaționale, până la acțiuni mai complexe. Vânzătorii externi pot fi definiți, fie prin companii de specializare sau chiar indivizi specifici. Oursourcing-ul oferă nenumărate avantaje, precum oportunitatea unei companii de a angaja cei mai bun experți. De asemenea un alt avantaj este și legat de costuri și riscuri.

Externalizând anumite procese, companiile se pot concentra pe alte activități mai importante. Iată câteva business-uri care se ocupă deja cu activități de outsourcing, numite și BPO (Business Process Outsoucing):

  • Call-center
  • Publicitate și relații publice
  • Recrutare
  • Payroll și bookkeeping
  • Servicii de catering
  • Inventar și supply

Atunci când o firmă mică, de exemplu, își angajează o firmă de contabilitate, se numește tot outsourcing. Acest lucru presupune că avem încredere într-o terță parte pentru a-i oferi documentația privată și a încheia un potențial contract pe perioadă îndelungată. Colaborarea cu aceștia poate aduce multe beneficii afacerii tale.

Categoriile principale de outsourcing cuprind:

  • BPO (Business Process Outsourcing) – externalizarea de servicii către un terț
  • Shared Services – când firma nu externalizează serviciile, iar compania mamă deschide un centru de servicii, într-o piață de muncă unde aceasta poate beneficia de resursa umană de care are nevoie

Plecând de la aceste tipuri descrise mai sus, una din cele cel mai căutate tipologii de externalizare, adică cea din domeniul software, mai poate îmbrățișa și alte ramuri precum:

  • Onshore software outsourcing – acest tip de externalizare se referă la diferitele companii care colaborează cu echipe de dezvoltare sau companii software care sunt localizate în aceeași țară. Avantajul acestui tip de outsourcing este că nu există bariere de comunicare ce țin de lingvistică, făcând externalizarea mult mai eficientă. Totuși, intervin costurile adiționale implementării aplicațiilor.
  • Offshore software outsourcing – adică lucrul efectiv cu echipe de dezvoltare din alte țări. Aceasta este cea mai eficientă modalitate de outsourcing, nu doar la nivel financiar dar și a comunicării online (e-mail, telefoane, conferințe video), făcând posibilă gestionarea proiectelor software, remote.
  • Nearshore software outsourcing – această ultimă categorie de externalizare, se referă la colaborarea cu echipe din țări vecine.

 

Beneficiile Outsourcing-ului

Avantajele outsourcing-ului sunt considerabile. Acestea sunt maximizate în special dacă conduci un start-up sau o companie mid-sized în căutare de creștere și nu numai. Iată câteva dintre avantajele oferite:

  • Costuri avantajoase
  • Eficiență sporită
  • Focus pe ariile principale
  • Reducerea responsabilităților
  • Acces la resurse profesionale
  • Avantajul fusului orar
  • Prevenirea riscurilor

 

  • Costuri avantajoase

Optimizarea costurilor și a timpului de lucru, este unul din cele mai importante și apreciate avantaje pentru multe companii. Atunci când alegem să facem outsourcing, firma plătește doar serviciile primare, fapt care presupune costuri mult mai reduse comparativ cu cele ale unui contract individual de muncă. De asemenea compania nu mai este nevoită să plătească instruirea personalului. Luând în considerare aceste aspect, este evident că o bună parte din timpul alocat și resursele financiare sunt reduse.

 

  • Eficiență sporită

Când dorești să îți externalizezi business-ul unui partener, aceștia vin de asemenea la pachet cu ani de experiență și expertiză în livrarea unor proiecte de outsourcing complexe. Așadar, aceștia sunt de obicei profesioniști pe nișa lor. Acest lucru sporește productivitatea și eficiența întregului proces, contribuind la dezvoltarea și succesul imediat al companiei tale.

 

  • Focus pe ariile principale

Externalizând procesele business-ului tău, aloci mai multă atenție resurselor tale interne. Îți va rămâne destul de mult timp pe care-l poți concentra dezvoltând alte proiecte, și crescând brand-ul tău. Vei reuși să investești în research și dezvoltare și să aduci o mai mare valoare serviciilor tale specializate.

 

  • Reducerea responsabilităților

Outsourcing-ul reduce nevoia de investiții în infrastructură, odată ce compania terță preia această responsabilitate. Aceștia vor prelua tot ce ține de procesele business-ului tău și vor dezvolta infrastructura care să te ajute să ai un evoluezi cât mai rapid.

 

  • Acces la resurse

Outsourcing-ul oferă și avantajul de a nu mai este fi nevoie să faci investiții în recrutări și training-uri, care bineînțeles aduc costuri suplimentare afacerii tale. Providerii și companiile terțe cu care poți colabora, vor avea grijă de aceste nevoi, venindu-ți în ajutor cu expertiza lor. Profesionalitatea cu care vin aceștia, vor ajuta compania ta să se dezvolte.

 

  • Avantajul fusului orar

Dacă optezi pentru outsourcing-ul extern, poți avea și avantajul colaborării cu o firmă cu un alt fus orar. Pe lângă avantajul costurilor reduse, poți profita și de acele ore de muncă în plus. Obiectivele tale pot fi terminate la sfârșitul orelor tale de muncă și serviciul tău să fie livrat chiar următoarea dimineață. Acest avantaj unic, îți oferă beneficiul unor operații -round-the-clock.

 

  • Prevenirea riscurilor

În cazul în care un angajat demisionează, toate costurile utilizate până atunci pentru angajare, training-uri, se vor pierde. Acest lucru poate influența negativ afacerea ta, chiar să oprească operațiuni importante, cauzând probleme financiare. Outsourcing-ul oferă o continuitate a proceselor, fără a impacta în vreun fel sau risca financiar afacerea, așa încât costurile tale să rămână aceleași.

Serviciile de outsourcing, de asemenea vin și cu cele mai avansate sisteme de securitate pentru protejare a datelor contra diferitelor amenințări. Securitatea este un alt aspect de care trebuie să ținem cont, care bineînțeles vine cu adaosuri financiare suplimentare. Compania ta are nevoie de infrastructura potrivită pentru a oferi o securitate adecvată. O bună investiție în securitatea cibernetică, reduce exponențial riscul de spargere a datelor, care poate fi un proces foarte costisitor.

 

Outsourcing-ul în IT

developer

Aplicabilitatea externalizării în domeniul IT, se desparte în două ramuri: outsourcing de infrastructură și cel de aplicații.

Outsourcingul de infrastructură include servicii de capabilități ale centrelor de date, servicii network/de rețea, managementul proceselor de securitate, cu alte cuvinte managementul infrastructurii.

Pe de altă parte, outsourcing-ul de aplicații include dezvoltarea de aplicații noi, mentenanță a sistemului, servicii de testare/QA și implementarea de software.

Bazat pe studiul global făcut de către cei de la Statista, s-a constatat că cele mai externalizate procese IT sunt de cele de dezvoltare ale aplicațiilor software. Aplicațiile software joacă un rol cheie în sporirea dezvoltării și creșterii afacerilor globale.

Conform acestor studii, cererea de outsourcing-ul   aplicațiilor software va continua să crească. Companiile sunt mereu în căutare de optimizare a proceselor, formând baza transformării erei digitale.

Din punct de vedere al resurselor umane, este foarte greu de organizat un întreg departament IT intern să țină pasul cu un mediu de business extrem de dinamic. Daca sunt aduși prea mulți oameni, riști să creezi un departament supradimensionat, în care nu toată lumea lucrează la capacitate maximă. La cealaltă extremă este situația unui număr insuficient de angajați. Externalizarea IT oferă o soluție scalabilă pentru controlul proceselor companiei. Serviciile de externalizare IT sunt structurate în așa fel încât să îți permită să ții pasul cu schimbările de pe piață – sau a celor din compania ta.

Externalizarea serviciilor IT ajută de asemenea și la eliminarea impozitelor și taxelor adiționale salariaților (de exemplu unui administrator IT), care aproape dublează costurile întreținerii unui business. Costurile unui administrator de rețea intern în schimb, sunt mult mai mici.

 

De ce să colaborezi cu echipa Brainic?

Oferim externalizare IT profesională, companiilor care doresc să-și îmbunătățească infrastructura și departamentul de IT. În acest timp, tu ești liber să-ți concentrezi atenția pe alte aspecte majore ale business-ului tău. În acest mod eficientizăm procesul creșterii și dezvoltării afacerii tale.

Statistic vorbind, vei observa că făcând un calcul al salariilor pe care ești nevoit să-l plătești angajaților lunar, vei economisi buget dublu dacă contactezi o firmă de outsourcing. Acest avantaj, te ajută să-ți redirecționezi bugetul, timpul și resursele altor nevoi care necesită atenție.

Echipa noastră oferă suportul de care ai nevoie pentru servicii de calitate, cu un grad înalt de profesionalism.

Aici sunt doar câteva dintre ele:

  • Prin externalizarea IT, beneficiezi de întreaga noastră gamă: helpdesk, mentenanță, consultanță, reparații, ghidare și promovare a website-ului tău, toate acestea personalizate nevoilor tale
  • Suport de încredere, transparență
  • Costurile suportate se vor reduce amănunțit, cu peste 50% față de cazul în care ai folosi propriile resurse
  • Servicii de consultanță/mentenanță atât remote cât și fizic
  • Calitatea serviciilor noastre le poți găsi în testimonialele clienților
  • Oferim servicii indiferent de platformele mobile folosite (iOS, Android, Windows)

Avantajele serviciilor noastre:

  • Suntem aici pentru tine, intervenind oricând ai nevoie
  • Echipă responsabilă profesionistă și promptă
  • Consultanță și suport tehnic de specialitate GRATUIT
  • Răspundem contractual pentru intervențiile efectuale
  • Oferim consultanță pentru achiziții IT și software

 

Concluzie

Din ce în ce mai multe companii din România și nu doar, aleg outsourcing-ul din mai multe motive ce țin de accesarea unor cunoștințe mai avansate ale companiilor terțe. Folosind aceste servicii, nu doar ca reduci costurile dar și riscurile prin responsabilizarea unei întregi echipe de specialiști.

Producția poate deveni simplificată, timpul scurtat, eficientizând un proces întreg.

De asemenea o companie poate alege să facă outsourcing pentru a evita reglementările sau mandatele guvernamentale, cum ar fi reglementările de mediu sau cerințele de siguranță.

Noi iți stăm la dispoziție cu uneltele necesare de care ai nevoie pentru a te ajuta în această direcție.

 

 

Trimite-ne detaliile proiectului tău