Am nevoie de o aplicație mobilă pentru restaurantul meu?

Odată cu epidemia restaurantele nu au mai putut primi clienții în spațiile interioare, singurele surse de venit rămânând terasele în aer liber și prezența online cu oferirea opțiunii de livrare la domiciliu. În ce măsură este utilă dezvoltarea unei aplicații mobile pentru un restaurant într-un astfel de context? Ne-am propus să răspundem la această întrebare în acest articol.

Dimensiunea pieței globale de livrări de mâncare la domiciliu era în 2019 de 107.44 miliarde USD. În 2020 a avut loc o creștere destul de modestă cauzată de criza economică generată de pandemie. Cu toate acestea tendința generala este de creștere, previzionându-se ca în 2023 să ajungă la 154.34 miliarde USD, conform studiilor Statista

Știm în aceeași măsură ca odată cu epidemia de Coronavirus și comportamentul consumatorului s-a schimbat. Așteptările sunt ca aceste schimbări să se mențină, chiar și după depășirea acestei perioade. Populația petrece timp online acum mai mult decât oricând din cauza măsurilor de distanțare socială necesare pentru a minimiza efectele epidemiei. 

De ce ai vrea să investești în dezvoltarea unei aplicații mobile?

Numărul total al consumatorilor care accesează lunar internetul de pe mobil în România este previzionat a ajunge la 77.45% din totalul populației în 2025. În 2020 acest procent se afla la 67.88% conform studiilor Statista. Dezvoltarea unei aplicații mobile rămâne o oportunitate pentru fiecare business interesat să își consolideze poziția în piață.  

Să privim însă și avantajele specifice industriei restaurantelor pentru dezvoltarea propriei aplicații mobile:

  • Vei avea ocazia să îți crești vânzările. Un argument solid pentru orice business, dar mai ales în situația actuală de incertitudine asociată cu pandemia. 
  • Vei afla mai multe despre clienții tăi. O aplicație mobilă proprie îți oferă posibilitatea de a strânge date despre consumatori și obiceiurile lor de consum. Vei afla informații legate de locație, vârstă, preferințele de consum (orele din zi și produse) și mulți alți indicatori ce te vor ajuta să îți îmbunătățești permanent oferta și să devii tot mai competitiv.  
  • O aplicație mobilă a restaurantului tău te va ajuta să devii mai vizibil în mediul online și să primești recomandări de la clienții tăi. Acest lucru te va ajuta la creșterea notorietății. Atunci când primești un feedback negativ, poți acționa prompt pentru a rectifica problema. Cele mai multe dintre acestea pot fi ușor rezolvate cu un răspuns prompt. 
  • Loializarea clienților. Dezvoltarea unei aplicații mobile pentru restaurantul tău este modalitatea prin care poți fi extrem de aproape de clienții tăi. Poți face campanii de marketing țintite în funcție de comportamentele de consum pe care le observi. Astfel va fi extrem de ușor să construiești programe de loializare pentru clienții tăi și să îi transformi în clienți fideli. Este studiat și dovedit faptul că o creștere de doar 5% a retenției clienților se poate traduce într-o creștere de până la 75% a profitabilității. 
  • O interactivitate mare a clienților cu brandul tău. O aplicație mobilă poate fi adaptată pentru a se integra cu rețelele de socializare. Astfel clienții pot distribui produsele preferate din meniu sau să împărtășească și cu alți potențiali clienți experiența avută. 

Ce opțiuni ai, dacă ai un restaurant și vrei ca clienții tăi să poată face comenzi de pe mobil? 

Dacă motivele de mai sus te-au convins să iei în calcul dezvoltarea unei aplicații mobile pentru restaurantul tău, există mai multe variante către care te poți îndrepta.

Poți oricând să apelezi la un serviciu terță parte, de genul Uber Eats sau Glovo, care pune la un loc mai mulți furnizori oferind clienților finali un marketplace de restaurante. Poate crezi că e varianta cea mai rapidă sau simplă să ajungi la consumatorii finali pe mobil. Totodată ia în calcul că acești agregatori de servicii de livrare percep niște comisioane consistente, care de multe ori se dovedesc a scădea mult din profitabilitatea restaurantelor. 

Concurența mare din cadrul acestor platforme nu permite nici creșterea prețurilor astfel că aceste comisioane sunt suportate direct din profitul companiilor. Gradul foarte mare de acoperire din punct de vedere demografic este de multe ori un punct forte care pălește în umbra acestor comisioane. 

Poți alege să îți dezvolți propria aplicație mobilă. Vei avea acces la mult mai mulți indicatori privind consumatorii tăi și o vei putea adapta după preferințe. Pe termen lung este mai profitabilă și ai mult mai multă flexibilitate. Îți vei forma o bază de clienți, vei derula campanii de marketing, va ajuta chiar la creșterea productivității în plan operațional. 

Dacă ești chiar la început și acum vrei să îți construiești prezența online, atunci o aplicație web progresivă (PWA) ar putea fi o soluție viabilă pentru tine. Site-ul tău va putea fi accesat din browser și de pe mobil și se va comporta ca și o aplicație mobilă. Astfel, tu vei putea prelua comenzi atât din mediul online clasic, dar și de pe mobil. 

Mai mult decât atât, ea va putea fi accesată de orice utilizator, de pe IOS și Android în egală măsură.   

Vrei să știi cât costă o astfel de aplicație mobilă pentru afacerea ta? Ia legătura cu unul dintre consultanții Brainic și te vom ajuta înainte de toate să faci o estimare corectă a acestor costuri.